Vândut

Lampă cu picior sculptat din lemn aurit

Categorie:

Descriere

Lampă cu picior sculptat din lemn aurit:

Lampă de masă elegantă și decorativă, alcătuită dintr-un picior vechi din lemn sculptat manual, finisat cu foiță de aur. Designul amintește de piesele baroce și de perioada Belle Époque, fiind însă o creație ulterioară, databilă în anii 1950–1960, când acest stil decorativ revenea în modă.

Am recondiționat complet lampa, care inițial nu mai era funcțională.
Am montat un cablu nou îmbrăcat în textil torsadat, un întrerupător și o priză noi, precum și un fasung modern cu două inele metalice pentru fixarea abajurului.
De asemenea, am adăugat piciorușe de cauciuc dedesubt, pentru o stabilitate perfectă și o poziție dreaptă.

Abajurul vechi, găsit separat, completează perfect estetica piesei. Este realizat din textil plisat, decorat cu volane și panglică din catifea vișinie, specific stilului romantic de mijloc de secol XX. Ansamblul emană o lumină caldă, difuză, ideală pentru un colț de lectură, o măsuță de toaletă sau un decor cu aer clasic.


Detalii tehnice:

  • Înălțime totală: 80 cm

  • Material: lemn sculptat, foiță de aur

  • Abajur: textil vintage cu volane din catifea

  • Cablaj electric complet nou

  • Fasung: E27

  • Priză și întrerupător: noi

  • Stare: foarte bună, complet funcțională


Perioadă: cca 1950–1960, în stil baroc / Belle Époque reinterpretat